Sfatul fratelui Stockman

Acum mi-am mărturisit toate neliniștile și îngrijorările mamei mele. Ea a simțit cu duioșie împreună cu mine și m-a încurajat, sfătuindu-mă să mă adresez pentru sfat fratelui Stockman, care predica pe atunci învățătura adventă în Portland. Aveam mare încredere în el, deoarece era un slujitor devotat al lui Hristos. Ascultând istorisirea mea, el și-a așezat mâna cu bunătate pe capul meu, spunând cu lacrimi în ochi: “Ellen, tu ești doar un copil. Experiența ta este unică pentru un copil de vârsta ta fragedă. Cred că Isus te pregătește pentru vreo lucrare specială.”

Apoi mi-a spus că, chiar dacă aș fi fost o persoană de vârstă matură, chinuită în acest fel de îndoială și deznădejde, mi-ar fi spus că există speranță pentru mine prin iubirea lui Isus. Chiar agonia minții prin care trecusem era dovada pozitivă că Duhul Domnului Se lupta cu mine. El spunea că, atunci când devine împovărat de vinovăție, păcătosul nu își dă seama de enormitatea nelegiuirii sale, ci se amăgește singur că stă bine și nu se află în nici un pericol. Spiritul lui Dumnezeu îl părăsește și el ajunge nepăsător și indiferent ori nesăbuit de sfidător. Acest om bun mi-a vorbit despre dragostea lui Dumnezeu față de copiii Săi care greșesc și mi-a spus că El nu Se bucură de nimicirea lor, ci tânjește să-i atragă la Sine în simplă credință și încredere. El a zăbovit asupra iubirii celei mari a Domnului Hristos și a planului de mântuire. 

A vorbit apoi de nenorocirea care m-a atins la o vârstă fragedă și a spus că, într-adevăr, este un chin dureros, dar m-a rugat să cred mai departe că mâna unui Tată iubitor n-a fost retrasă de la mine; și că în viitor, când ceața care mi-a întunecat mintea avea să se risipească, voi discerne înțelepciunea providenței care a părut atât de crudă și misterioasă. Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: “Ce fac Eu, voi nu înțelegeți acum; dar veți înțelege mai târziu.” În viitorul cel măreț, nu vom mai vedea ca printr-o oglindă întunecată, ci ne vom afla față în față cu tainele dragostei divine. 

“Simte-te liberă, Ellen”, a spus el; “întoarce-te acasă cu încredere în Domnul Isus, căci El nu Își va reține dragostea Sa față de nici un căutător sincer.” Apoi s-a rugat cu stăruință pentru mine și se părea că Dumnezeu avea să ia cu adevărat în seamă rugăciunea sfântului Său, chiar dacă umilele mele cereri nu au fost auzite. Am plecat de la el mângâiată și încurajată. 

În timpul celor câteva minute cât am primit sfaturi de la fratele Stockman, am dobândit mai multă cunoștință cu privire la subiectul dragostei lui Dumnezeu și îndurării Sale decât din toate predicile și cuvântările pe care le ascultasem până atunci. M-am întors acasă și iar m-am dus înaintea Domnului, făgăduindu-I să fac și să sufăr orice îmi va cere, numai să capăt bunăvoința Sa care să-mi înveselească inima.

(Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, Vol. 1, pag. 29-30)