Mama mea dorea pacea

Gândul că voi fi marcată toată viața de această nenorocire era insuportabil. Nu găseam nici o plăcere în viață. Nu doream să trăiesc; totuși, îmi era teamă să mor, căci mă simțeam nepregătită. Prietenii care ne vizitau mă priveau cu milă și îi sfătuiau pe părinții mei să-l dea în judecată pe tatăl fetei care, cum spuneau ei, mă nenorocise. Însă mama mea dorea pacea; ea spunea că, dacă acest lucru mi-ar fi redat sănătatea și chipul dinainte, poate ar fi meritat; însă, cum acest lucru era imposibil, este mai bine să nu ne facem dușmani urmând un asemenea sfat.

(Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol 1, pag. 10, fr. 4)